Ce făcea amanta generalului Dorin Ioniță în timpul înmormântării. În timp ce familia își lua rămas-bun, Alice ar fi pus la cale o mișcare neașteptată. De cine s-ar fi temut
Generalul Dorin Ioniță a fost înmormântat pe 15 septembrie, iar amanta sa, Alice, a fost văzută mutându-și lucrurile din apartamentul familiei generalului. Aceasta a început să scoată obiecte din locuință imediat după aflarea veștii despre moartea lui Ioniță. Apartamentul, situat în Pipera, a fost achiziționat de general și soția sa pentru copiii lor. Alice, cadru militar cu grad de maior, a revenit la apartament și în ziua înmormântării, temându-se de o posibilă confruntare cu soția generalului. Aceasta ocupă o funcție de conducere în Armata României.